DESPRE NOI
PROIECTE IN DERULARE
IMPLICARE
PARTENERI
CONTACT
ARHIVA
                                             
 
   
     CENTRUL DE ZI EFFATA     


SIDA SI INFECTIA CU HIV

   Virusul HIV afecteaza sistemul imunitar al organismului, iar boala pe care acesta o determina este numita sindromul imunodeficientei umane dobândite, prescurtat SIDA. Aceasta este o suma de simptome si consta în faptul ca organismul este foarte sensibil la infectii microbiene din cauza nivelului foarte scazut de aparare a organismului împotriva bolilor.

   Infectia HIV nu se transmite prin: tuse, stranut, convietuire în acelasi mediu, atingere, sarut, îmbratisare, alimente, apa, bai, bazine, întepaturi de tântar sau alte insecte, folosirea în comun a grupurilor sanitare, inclusiv cele publice.

   Infectia HIV se transmite: prin contact sexual, pe cale sanguina (transfuzie de sânge, reutilizarea acelor de seringa, folosirea unor instrumente medicale nesterile), de la mama însarcinata la fat.

STATISTICI HIV/SIDA

   La sfârsitul lunii noiembrie 2005 au fost date publicitatii noile date privind epidemia cu HIV la nivel national si mondial.

Conform statisticilor publicate de Romanian Angel Appeal:

În România, la 30 septembrie 2005:
  • cazuri diagnosticate HIV + SIDA: 15.998
  • în viata HIV + SIDA: 11.035
  • cazuri SIDA copii: 7.229
  • cazuri HIV copii: 4.469
  • cazuri SIDA adulti: 2.405
  • cazuri HIV adulti: 1.895
La nivel mondial, la 31 decembrie 2005:
  • total: 40.3 milioane, din care:
    - adulti: 38 milioane
    - copii sub 15 ani: 2.3 milioane
Noi persoane infectate cu HIV in 2005:
  • total: 4.9 milioane, din care:
    - adulti: 4.2 milioane
    - copii sub 15 ani: 700.000
Decese SIDA în 2005:
  • total: 3.1 milioane, din care:
    - adulti: 2.6 milioane
    - copii sub 15 ani: 500.000

(Informatii prezentate de pe www.raa.ro)

ISTORICUL PROIECTULUI

   O categorie speciala de copii spre care SCOP si-a orientat unele proiecte sunt copiii seropozitivi. In 2001, în judetul Timis, existau doar cateva servicii pentru acesti copii, iar în spital erau cinci copii abandonati. Ei nu beneficiau de nici un program educational sau social. Pentru acesti cinci copii si pentru alti copii seropozitivi din familii si familiile acestora, SCOP, împreuna cu Fundatia de Ajutor Medical "Profilaxis" a pregatit terenul pentru deschiderea unui centru de zi.

    Alte institutii si organizatii care au sprijinit acest proiect au fost:
  • Primaria Timisoara - a închiriat pe termen de 15 ani o cladire pentru acest serviciu;
  • Organizatia Brothers of Charity din Belgia (11 membri) - a asigurat reamenajarea cladirii, sprijin financiar pentru sustinerea activitatilor Centrului;
  • UNICEF Romania- sustinere financiara (decembrie 2001 - decembrie 2002);
  • Lyons Club din Bruxelles, Belgia - a donat Centrului un microbuz pentru transportul copiilor si multe jucarii;
  • Pori, un oras din Finlanda - a donat diferite bunuri necesare;

   Cu sprijinul organizatiei Brothers of Charity, în 18 iulie 2001 s-a deschis Centrul de Zi "Effata" pentru copii seropozitivi din Timisoara.

   Serviciul "Effata" este un centru de zi pentru copii seropozitivi, care le asigura beneficiarilor o îngrijire complexa prin activitati socio-pedagogice, integrativ-recuperative si de timp liber.

   Scopul activitatilor este asigurarea confortului psihic, a starii de bine menite a-i ajuta pe copii sa înteleaga, sa accepte si sa domine boala, ducând o existenta cât mai apropiata de normalitate.

   De asemenea, Effata este un centru de informare pentru familii si comunitate si un loc de practica pentru studentii din cadrul Universitatii de Vest Timisoara Facultatea de Sociologie si Psihologie, Sectia Asistenta Sociala.

    Resursele umane implicate în realizarea serviciului social constau în urmatoarele categorii de personal:
  • 1 profesor de educatie speciala – coordonator centru
  • 1 asistent social
  • 1 profesor psihopedagog
  • 1/4 contabil
  • 1/2 administrator
  • 1 conducator auto.
OBIECTIVE GENERALE
  • Oferirea de servicii specializate beneficiarilor Centrului de Zi “Effata”- copiii seropozitivi si familiile acestora- în scopul pregatirii pentru viata adulta si integrarii socio-comunitare;
  • Prevenirea abandonului scolar si îmbunatatirea rezultatelor la învatatura pentru 5 copii proveniti din familii defavorizate din comunitate;
  • Socializarea copiilor proveniti din medii diferite prin intermediul unor activitati de timp liber;
  • Promovarea egalitatii sanselor pentru copii, indiferent de mediul de provenienta.
REZULTATE

   Centrul de Zi “Effata” desfasoara pentru beneficiarii sai diferite tipuri de activitati de  care sunt responsabili angajatii Centrului, dar în acelasi timp realizeaza si activitati în parteneriat cu alte institutii.

   Activitatile de tip scolar (comunicare, matematica, istorie, geografie, cunoasterea mediului, educatie civica si religioasa) se desfasoara zilnic, conform orarului si a curriculei specifice fiecarui nivel de scolarizare a copiilor. Copiii beneficiari ai centrului de zi Effata sunt înscrisi si frecventeaza diferite scoli din Timisoara (scoli speciale, scoli cu frecventa redusa si scoli de masa).

   In cadrul activitatilor de tip integrativ au fost organizate întâlniri cu elevii din scolile publice cu care avem relatii de parteneriat. Au fost sarbatorite în comun unele evenimente festive (zilele de nastere ale copiilor, 1 Iunie, Craciunul etc), s-au vizitat institutii din comunitate, asezaminte de cultura, expozitii  tematice.

   In cadrul activitatilor recreative s-a urmarit valorificarea atitudinilor si intereselor copiilor, prin desfasurarea unor activitati la alegerea copiilor: desen si pictura, jocuri si concursuri, modelaj, decoratiuni interioare, dans si muzica, excursii în judet si în tara, tabere de vacanta.

    Saptamânal au loc sedintele de initiere în diferite tehnici de:
  • desen- pictura desfasurate în cadrul unui proiect realizat cu Liceul de Arte Plastice. Lucrarile realizate au fost valorizate prin participarea la expozitii organizate la Centrul Zonal de Consiliere Antidrog, Casa Adam Muller Guttembrunn, Liceul de Arte Plastice Timisoara, Centrul Cultural Francez, Colegiul de Muzica “Ion Vidu”;
  • arta circului pe ateliere de jonglerie, echilibristica si clovnerie;
  • vizite la institutiile din comunitate, cu care beneficiarii se vor relationa în viata adulta: serviciile din cadrul Primariei Timisoara, Centrul Comunitar de Asistenta Sociala, ANPH Timis.

    Tot în cadrul activitatilor de socializare mentionam taberele organizate la Poiana Marului-jud.Caras-Severin, Gura Vaii-jud. Mehedinti, Baile Calacea- jud.Timis.
  • serbari sustinute de beneficiari în fata unui public format din categoriile mentionate mai sus, cu ocazia sarbatorilor;
  • actiunile de întretinere a bazei materiale a centrului (efectuarea curateniei în salile de activitate, lucrari în gradina si curte, confectionarea si întretinerea unor materiale de sprijin necesare în activitatile de tip scolar etc.).

    Pe parcursul derularii proiectului, au fost obtinute rezultate notabile:
  • 2 copii au fost instrumentati si integrati în scoala publica cu frecventa normala;
  • 4 copii au fost reintegrati în învatamântul public în regim de frecventa redusa;
  • Peste 30 de copii din spital au fost integrati în activitati de timp liber si socializare în centru si în afara acestuia;
  • Copii din medii diferite au fost socializati prin activitati de timp liber si cu caracter terapeutic desfasurate în centru si în institutii partenere;
  • In permanenta s-a urmarit promovarea sanselor egale pentru toti beneficiarii centrului;
  • In majoritatea situatiilor, starea de sanatate a copiilor s-a mentinut în parametri acceptabili prin supervizarea medicatiei si prin asigurarea de suplimente nutritionale de calitate de catre serviciul social EFFATA.
  
 

© 2006 SCOP. Toate drepturile rezervate.
realizare www.thinkingsoftware.biz
gazduire www.hostvision.ro